Poate un zambet indulci o inima?

Clasa a 9-a.
Maine...prima zi de scoala.
Sunt in tren.Trebuie sa ajung la gazda mea din orasul unde urma sa invat. Putin nerabdatoare in legatura cu toate lucrurile frumoase pe care eu le asteptam in viata mea cu inceperea liceului, am petrecutr tot drumul cu castile in urechi.
Trenul a oprit. M-am dus langa un zid desenat probabil de tinerii din oras. Asezata pe sacosa, mi-am verificat telefonul. Mama...
-Buna mami! am sunat-o eu inapoi.
-Ash, ce faci? Ai ajuns? ma aglomera mama cu intrebari curioasa.
-Sunt in gara. Am adresa aici pe plic. Cred ca voi lua un taxi, i-am raspuns eu, cautand plicul prin gentuta mea neagra, pe diagonala cu multe insigne colorate pe ea la care tineam foarte mult.
-Bine draga mea. Daca ai nevoie de ceva sa dai un bip. Te sun eu inapoi.
-Sper sa ma descurc...Nu-ti face griji. Bye!
-Bye!
-"Bye!" ma imita unul din skatery care erau in preajma. Avea parul castaniu, tuns rebel, putin lungut si ochii caprui. Nu vedeam ca pe o badjocora modul in care imi vorbea ci ca pe un "Salut! Imi placi!"
M-am ridicat si mi-am luat bagajele in mana, insa ei s-au urcat pe skate-urile lor si au pornit pe langa mine, facandu-se k ma lovesc "din greseala" pana m-am dezechilibrat si am cazut din nou pe sacosa. Am format un numar de taxi. Nu vroiam decat sa scap cat mai repede de acolo.
-Alo, buna ziua! As vrea si eu un taxi la gara.
-Ok. In 5 minute.
-Multumesc mult.
-Nu aveti pentru ce. Buna ziua!
-Vine mamica sa te ia? m-a intrebat el facand o intoarcere cu skateul in fata mea.
-...
-Nu vorbesti cu mine?...Roackaro!
Deci asta era problema lui. Eram imbracata in niste pantaloni negri cu buzunare mari, largi si un tricou rosu. Parul meu castaniu statea putin carliontat, iar bretonul iregulat imi acoperea fruntea. Ma machiasem discret folosind doar rimel si creion pentru conturarea ochilor mei verzi. Aveam unghiile mici si ojate cu negru iar in picioare niste bascheti negri. Chiar ascultam rock., insa tineam muzica doar pentru mine. Am vazut rockeri si mai ciudati. Ce avea cu mine?
Iata ca a sosit si taxiul meu.
-Nu esti prea vorbareata, roackaro! mi-a zis el pentru ultima oara.
Era ora 18, iar la si 10 taxiul a oprit in fata unei case mari de o culoare ciudata. Am sunat la sonerie:
-Trebuie sa fi fata pe care o asteptam, a spus femeia.
-Ashley...Ashley Robinson, m-am prezentat eu.
-Eu sunt Amalia Shinison, iar el este sotul meu Thomas.
-Incantata.
-Hai, intra, m-a poftit ea inainte.
Interiorul casei era modest si totusi, foarte primitor. Peretii interiori ai casei, erau acoperiti de imbinari calde de culori. Cei 2 m-au condus sus pe scari la etaj unde se afla camera mea. Mi-au spus ca ma asteapta la masa dupa ce termin de despachetat, iar dupa ce am terminat, am coborat jos.
-Cati ani ai Ashley? m-a intrebat doamna Amalia.
-15, am raspuns eu schitand un zambet care speram eu, sa indulceasca atmosfera.
-Ca si Raul! a remarcat ea.
-Nu o compara pe ea cu golanul ala mic, a certat-o domnul Thomas.
-Ai dreptate. Scuze.
A 2-a zi totul a decurs absolut normal pana la masa de pranz.
-Ash, m-a sunat aseara mama ta. Am intrebat-o daca exista niste reguli pentru tine si a spus ca asta depinde de noi. Nu am prea multe de spus, insa avand in vedere ca noi raspundem de tine, te-am ruga sa nu vi prea tarziu acasa. Cel tarziu la 12, mi-a zis doamna Amalia.
-Da, da...nu este nicio problema. Nu cred ca o sa stau tarziu. Nici nu am cu cine, i-am spus eu.
-Te cred si eu, a spus o voce care imi parea oarecum cunoscuta.
Shocked Stiam eu. Era acel skater de la gara.
-Raul taci! l-a certat domnul Thomas.

Astept comentarii si pun si next'ul.
Enjoy!